random_image1.jpg

Obiceiurile populare, moşteniri din adâncul veacurilor, precursoare ale sărbătorilor creştine sau paleocreştine, ori pur şi simplu relaţionând cu ocupaţia agrară şi cu viaţa pastorală, asigură o imagine spirituală asupra unor evenimente din viaţa comunităţii. Şi evenimentele din viaţa individuală au asociate ritualuri ce le dau semnificaţie şi amploare: botezul, nunta şi moartea sunt împletite cu datini şi obiceiuri paleocrestine.
Obiceiurile s-au păstrat în structura tradiţională doar în unele zone mai izolate din munţi sau din câmpie. În celelalte zone, cele ale aculturaţiei rural-urban şi ale dezvoltării şi modernizării mai pronunţate a satelor, s-a păstrat doar structura obiceiurilor şi un repertoriu minimal al acestora, lăsând loc minimalismului contemporan.

Judetul Bistrita-Nasaud

Bistrița-Năsăud a fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Cluj (din raioanele Bistrița și Năsăud). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Județul Năsăud (interbelic), respectiv din Comitatul Bistrița-Năsăud (antebelic). Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Bistrița. Județul este împărțit, din punct de vedere administrativ, într-un municipiu, 4 orașe și 58 de comune cu 235 de sate.

Contact

CJ Bistrita-Nasaud
Piata Petru Rares nr.1
Romania

Telefon

+40 (263) 213-657
+40 (263) 215-503

085438
Astazi
Ieri
Saptamina aceasta
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Toate zilele
108
99
207
84109
3045
85438

Your IP: 54.198.126.110
2018-08-20 11:10